Mon cher, mi-e tare dor de dumneata…

„Salcâmul nostru genial din Sud”, Marin Preda, nu a plecat dintre ai lui, este mereu prezent la el acasă, în Teleorman, căci aici e lumea lui, pe care el a prezentat-o cu fidelitate. De undeva, de sus, el este mulțumit că generațiile care i-au urmat îi iubesc arta scrisului pe care a slujit-o cu credință, hărăzit mult prea vremelnic să treacă în nemurire…

Este rândul nostru să nu lăsăm uitarea să se aștearnă, așa cum Marin Preda a făcut cu oamenii acestor locuri pe care, dacă-i întâlnești, nu-i poți uita, pentru că au ceva aparte. Urmași ai celor care au stat mereu de veghe la hotare, apărând glia și făcând din Dunăre și din Codrii Vlăsiei un scut, teleormănenii sunt români adevărați, cu o rapiditate în mișcări, gesturi și vorbire, peste care se suprapun sinceritatea uneori debordantă, istețimea și puterea de a face haz chiar și de necaz. Așa sunt personajele din scrierile lui Marin Preda, pe care iubitorii de literatură le recitesc cu aceeași plăcere pe care au avut-o atunci când au făcut pentru prima dată cunoștință cu ele.

Oamenii locului, cu o profunzime greu de redat în cuvinte și cu revolta lor pentru ceea ce este nedrept în viață, cu o filosofie sănătoasă și un mod inteligent de a vedea lucrurile, înțelepții aceștia cu mâinile și frunțile brăzdate de muncă și ochii dintotdeauna îngândurați pentru ziua de mâine, aceștia sunt eroii romanelor și nuvelelor lui Marin Preda. Sunt oamenii pe care îi întâlnim zilnic, la tot pasul, suntem noi, Moromeții de astăzi, peste care vine și acum fonciirea și nimănui nu-i pasă, la fel cum venea și între cele două războaie (emancipându-ne, o numim impozit, dar tot bir e, limba română evoluează, taxele…rămân!). În Niculae care-și caută drumul în viață, ne regăsim cu toții, căci nu-i om să nu-și fi pus cel puțin trei întrebări din șirul celor care l-au măcinat pe acesta în izolarea în care nedreapta societate l-a aruncat de multe ori.

Prin aceste rânduri îi arătăm spiritului lui Marin Preda că nu l-am uitat, că ne pasă de spiritualitatea românească și de soarta acestui popor pentru care timpul „nu mai are răbdare”, așa cum și scriitorului i-a păsat, căci de n-ar fi fost așa, n-ar fi existat ”Moromeții”, ”Viața ca o pradă”, ”Delirul”, ”Intrusul”, ”Risipitorii”, ”Cel mai iubit dintre pământeni”…

Ne regăsim cu toții în motivul salcâmului, pe deplin înțeles în această zonă, unde nu-s păduri de brad, Câmpia Română, muncită și apărată de țăranul român din apropierea Dunării, oferindu-i, în momentele scurte de tihnă, umbra unui salcâm. La munca grea a câmpului, țăranul lui Marin Preda, țăranul din Deliorman, merge cu ai lui și numai familia îi este alături, dar, din nefericire, se destramă și ea, tot neajunsurile fiind cauza acestei dureroase rupturi, iar la umbra salcâmului (copacul pentru care avem un cult în această zonă), cugetă la ziua de azi și la cea de mâine. Cea de ieri e puțin importantă, a fost marcată de greutăți care au trecut, iar pentru cele care vor veni trebuie găsite soluții. Și în acest prezent care-l împovărează, la umbra liniștitoare a salcâmului, fumând o țigară, găsește el, Ilie Moromete de ieri, de azi și dintotdeauna, soluția de a merge mai departe, cu puținul bine și imensitatea de rele și de încurcături din care numai bunul Dumnezeu îl ajută să iasă.
Pe el, pe acest învingător însingurat de vremuri, l-a făcut celebru Marin Preda, prezentându-l în simplitatea, dar și în profunzimea lui.

Ne regăsim și în „Cel mai iubit dintre pământeni”, într-un personaj anume (pozitiv sau nu, nimeni nu este vinovat, modul de a fi ni-l alegem singuri), iar Marin Preda are meritul de a muta acțiunea din câmpia Moromeților spre alte sfere și meleaguri, redând cu fidelitate nedreptatea care a caracterizat mereu societatea românească: oameni nepotriviți, în locuri nepotrivite! Această dorință de a spune adevărul, care s-a evidențiat în mod cert și în ultimul roman al său, dar și în „Delirul”, i-a grăbit sfârșitul.

Recitindu-l pe genialul nostru teleormănean punem balsam pe sufletul care iubește frumosul. Este un fel de „Mon cher, mi-e tare dor de dumneata”…