Românii, în special cei din mediul rural, sărbătoresc pe 20 decembrie Ignatul, ziua în care, conform tradiţiei, se sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Ignatul este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor – în zorii zilei de Ignat se taie porcul de Crăciun. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte, împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă. În antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarnă.
Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prajită şi un pahar de vin (sau ţuică fiartă). În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie (răcitură), sarmale, cozonaci cu nucă, mac şi rahat (sau brânză şi stafide), plăcintă şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru Sărbători.
Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă fiind dedicată doar tăierii, sortării şi preparării specialităţilor din carne de porc. La sate, se crede că splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subţire, arată că va fi o iarnă săracă în zăpadă, iar anul nou va fi secetos. În anumite zone ale ţării există obiceiul ca stăpânul casei să ia pe un deget puţin sânge scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să fie sănătoşi.
