Mănăstirea Plăviceni, loc de pelerinaj. Un ungur catolic va fi botezat ortodox cu prilejul comemorării lui Mihai Viteazu

Comemorarea celor 417 ani de la decapitarea Voievodului Mihai Viteazu, întâiul întregitor al neamului românesc, la data de 9 august, va fi prilej de mare sărbătoare la Mănăstirea Plăviceni. De la an la an, participă la eveniment tot mai mulți oameni din toate colțurile țării, mai ales după ce s-a dus vestea că osemintele voievodului ar fi fost descoperite aici, într-o groapă de lângă zidurile mănăstirii vechi.

Sărbătoarea începe devreme, la ora opt dimineața, într-un mod inedit, cu botezul ortodox al unui ungur catolic, în pârâul Sâi care trece doar la câțiva metri de zidul vechii biserici ctitorită, mai întâi, chiar de Doamna Stanca, soția voievodului.
”Are studii teologice și istorice. El a fost îndoctrinat că Mihai Viteazu a făcut mult rău ungurilor, dar a descoperit că e tocmai invers. Vom începe la ora 8 programul, cu botezul acestei persoane”, ne-a spus starețul Teoctist Moldovanu. Vor urma Sfânta Liturghie, Acatistul Sfântului Voievod Mihai Viteazu și discursurile istoricilor și altor participanți de vază. Partea laică a evenimentului va fi asigurată de artiștii: Ion Crețeanu, Maria Gheorghiu și Ion Popa.La final, toată lumea va fi poftită la Parastasul Voievodului pentru care se face o mare colivă tricoloră, dat fiind faptul că evenimentul are loc în anul celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Dacă anul trecut au fost peste 1000 de pelerini, alături de înalte fețe bisericești, în 2018, se așteaptă ca numărulsă fie și mai mare. Drept pentru care, pregătirile sunt în toi, nu doar la mănăstire, ci și pe drumul care duce spre lăcaș. Un drum peste câmp și prin pădure, neluat în seamă de autorități, ani de-a rândul. De vreo doi ani, lucrurile au început să se schimbe și, înainte de eveniment, se fac reparații.
”Acum, însă, autoritățile locale au început să înțeleagă și să ajute”, ne-a spus starețul mănăstirii, Teoctist Moldovanu, mulțumit că după atâta vreme în care primea ajutoare doar de la mănăstiri din Ardeal și Moldova, acum găsește sprijin și în Teleorman. Și chiar dacă banii nu sunt îndeajuns pentru începerea restaurării mănăstirii, măcar se mai fac reparații și diferite amenajări și s-a reușit finalizareai bisericii noi.
Ce e drept, am întâlnit și noi utilajele Consiliului Județean întinzând piatră și tasând drumul, dar și pe oameni trimiși de Primăria Plopii Slăvitești, să curețe de o parte și de cealaltă a drumului.

Trupul Voievodului Mihai Viteazu, descoperit la Plăviceni
Mănăstirea Plăviceni din Teleorman, lăcaş religios ortodox aflat în ruină de aproape 200 de ani, a devenit loc de pelerinaj după ce, în 2010, dintr-o întâmplare, aici s-au descoperit oseminte umane vechi de sute de ani. Astfel, în vara anului 2010, câţiva muncitori care lucrau la repararea lăcaşului ar fi dat foc unor surcele în curte. Când au încercat să stingă flăcările bătând cu lopeţile, pământul s-a surpat și a ieșit la iveală un schelet uman fără cap, claviculele şi coaste, ceea ce corespundea modului cum a fost mutilat Voievodul în 1601. Iar legenda spune că după decapitarea domnitorului, trupul fără cap al domnitorului a fost adus în mare taină la Mănăstirea Plăviceni, fiind înmormântat în curtea lăcaşului de cult ctitorit de Doamna Stanca, soția sa.
Criminalistul chemat la fața locului a constatat că vechimea osemintelor corespunde perioadei în care a trăit Mihai Viteazu, iar raportul medico-legal atestă faptul că osemintele corespund ca mărime celor ale domnitorului.

Totuși, autenticitatea osemintelor descoperite la Plăviceni este încă pusă la îndoială de mulți, în lipsa unui rezultat de test ADN. Dar oamenii vin în fiecare an la mănăstire ca să-l cinstescă pe marele voievod.

Klaus Iohannis: Eliberați România! Vă aștept pe toți la vot pe 26 mai!

Legendă și istorie
Mănăstirea a fost ctitorită de marele vornic Dragomir de Plăviceni, în timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1646-1649. Mai înainte, însă, pe același loc, a fost o biserică, cel mai probabil din lemn, ridicată de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazu. Legenda spune că, urmărită fiind de turci, aceasta s-a ascuns într-un alun mare ca să scape. În semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu că a ocrotit-o, a ridicat pe acel loc o biserică, iar trunchiul alunului l-a făcut masă de altar. De aici și numele de Biserica Aluniș.
Biserica a primit hramul Sf. Arhanghel Mihail, fiind probabil, până în ziua de astăzi, singura biserică ortodoxă din România hrămuită astfel. Mai târziu, pe același loc, în timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1646-1649, vornicul Dragomir de Plăviceni, vărul Doamnei Stanca, a ridicat mănăstirea.
După moartea ctitorului, în 1652, în lipsa urmaşilor, a trecut în grija rudei sale, Radu Creţulescu, care avea moşii în zonă. Apoi, după perioada lui Cuza, vechea mănăstire a rămas în părăsire, peste ea așezându-se colbul uitării.

Zidurile s-au ruinat, turla s-a prăbușit, iar pe chipurile sfinţilor și ctitorilor pictaţi în biserică și-au scrijelit numele cei care au trecut pe acolo, ajungând cu sacrilegiul până sus, la tavan. Vremea și vremurile au fost, totuși, îngăduitoare și, în partea de sus a zidurilor pe interior, se mai vede pictura originală. Nu foarte clar, pentru că ”s-a dat cu var peste ea, dar n-au făcut decât să o protejeze”, ne-a asigurat starețul Teoctist Moldovanu.
Dar, prin gaura mare din acoperiș, rămasă după prăbușirea turlei, multă vreme a nins și a plouat, contribuind din plin la deteriorarea picturii și a zidurilor.

Cum nu s-au găsit bani pentru refacerea ei, s-a recurs la o soluție ”de avarie” prin prinderea unor plăci de OSB, dar cu respectarea scheletului inițial, atât cât s-a putut.
“Eu mă urcam și o prindeam. Iar fondurile care veneau erau numai de la mănăstirile din Moldova și Ardeal. Dar avem promisiunea că vom primi fonduri pentru a reface turla”, ne-a spus starețul cu speranță că promisiunile vor deveni certitudini cât de curând.
Și ar fi bine să fie așa, pentru că placajul a început să se coșcovească din cauza vremii și există riscul să fie smuls de o furtună puternică cum s-au petrecut, în unele locuri din țară, în vara aceasta. Sau de viscolele de pe timpul iernii.